Enigmă românească la mansardă - Enigmă la mansardă de Rodica Ojog - Braşoveanu

Rodica Ojog-Braşoveanu rămâne, după aproape 40 de ani de când şi-a publicat primul roman, primul (şi pentru unii chiar singurul) nume care îţi vine în minte atunci când te gândeşti la romanul poliţist românesc. Lucru ciudat, totuşi, pentru că în ţara noastră există public pentru genul acesta de romane (traducerile masive demonstrează acest lucru), dar scriitori sunt puţini. Nu vreau să generalizez şi să spun că în literatura noastră nu există deloc roman poliţist, există, dar nu există o tradiţie a sa, deşi publicul îl savurează şi îl cere.

Există, totuşi, o excepţie: Rodica Ojog-Braşoveanu .

Ceea ce o face pe Rodica Ojog-Braşoveanu  deosebită este din punctul meu de vedere lipsa unei scheme în construcţia romanului. Romanele ei sunt foarte diferite unul de celălalt şi construite cât mai original cu putinţă. Nu cred că poţi descoperi o schemă după care sunt construite toate romanele sale. Cianură pentru un suras şi Bună seara, Melania nu se aseamănă deloc cu romanul acesta şi cred că aceasta este şi principalul motiv al succesului ei care nici astăzi nu s-a stins.

Enigmă la mansarda spune povestea familiei Lupaşcu, o familie disfuncţională, în care Grigore Lupaşcu, intelectual ajuns la senectute, dar căsătorit cu o femeie mult mai tânără, este asasinat. De caz se va ocupa maiorul Cristescu. Familia Lupaşcu este compusă din: Gina, tânăra soţie, Matei, fiul victimei dintr-o primă căsătorie, Ana Dogaru, mătuşa lui Matei. Familiei i se adăugă prieteni ai acesteia: Dinu Oprea, Androne Negoianu etc.

Lectura romanului a fost foarte plăcută. Stilul Rodicăi Ojog-Braşoveanu  îmi place foarte mult şi dialogurile cred că sunt punctul ei forţe: sunt vii şi colorate, jocuri de cuvinte şi tachinări între personaje, replici spumoase, cuvinte bine alese, mizându-se pe specific, ironic şi insolit, dar necazand niciodată în trivial. Dialogul cred că este modul de expunere care o avantajează pe scriitoare.

Alt lucru ce îmi place în mod deosebit la scriitoare (şi se aplică şi romanului acesta) este că deşi sunt scrise în perioada comunistă, mărcile comunismului nu apar. Nu apare apelativul 'Tovarăşe!', nu apar blocuri, uzine. Din contră, oamenii sunt intelectuali, se pricep la artă, sunt moderni, adaptaţi la realitate, extrovertiţi uneori, departe de imaginea omului comunist, aproape de omul interbelic. Faptul că a reuşit să scape de anumite detalii ce ar fi plasat acţiunea într-o anumită perioadă de timp este un alt mare avantaj al scriitoarei. Personajele sunt umane şi uşor recognoscibile în viaţa de zi cu zi.

Pe goodreads am dat romanului patru din cinci stele. De ce doar patru stele şi nu cinci? Pentru că de la jumătatea romanului am descoperit criminalul.

Enigmă la mansardă - Rodica Ojog - Braşoveanu
Editura Nemira, 238p. 
2014

Spartanii şi aurul lor - Aurul spartanilor de Clive Cussler & Grant Blackwood

Aurul spartanilor (de Clive Cussler & Grant Blackwood) nu este primul roman de Clive Cussler pe care îl citesc. Primul a fost Aurul incaşilor (tot cu aur şi acesta) dintr-o altă serie a autorului, cea cu Dirk Pitt, cea mai importantă creaţie a autorului american. Romanul de faţă face parte din seria Aventurile soţilor Fargo, una din noile (şi multele) serii începute de Cussler, scrise în colaborare cu diverşi scriitori al căror nume apare mic pe copertă (oare de ce? :))). 

Aurul spartanilor este un roman de aventuri în care personajele principale sunt Sam şi Remi Fargo, un cuplu, care sunt implicaţi fără voia lor, iniţial, într-o vânătoare de comori - comoara fiind Beciul Pierdut al lui Napoleon - care i-ar putea ajuta să găsească o altă comoară pe care un mafiot din Ucraina, Hadeon Bondurak, care se consideră un descendent al lui Xerxes (ăla din 300) vrea cu orice preţ să pună mâna - aurul spartanilor. 

Trebuie încă de la început să spun că se vede că romanul nu este scris doar de Clive Cussler din cauza diferenţelor de stil. Nu că ar fi fost Cussler un mare stilist - sau că stilul ar fi important într-un roman de aventuri scris pentru marele public - dar, deşi am citit Aurul incaşilor acum ceva vreme, mi-am dat imediat seama de diferenţe. Romanul acesta este mult mai alert şi mai schematic decât celălalt şi acest lucru trebuie privit din dublă perspectivă: avantaje - acţiune trepidantă, suspans, page turner, dar şi dezavantaje - câteodată pare tras de păr, ireal. Cussler este un autor care dă toate detaliile despre acţiunile chiar şi neînsemnate ale personajului. Dacă personajul are dificultăţi să coboare de pe un munte, Cussler scrie o pagină doar despre cât de anevoios este traseul, dar nu vă imaginaţi că este obositor, nu, din contră, îţi lăsa impresia că fără acele pagini, acţiunea nu ar fi completă. În romanul de faţă nu mai este aşa

În Aurul spartanilor acţiunile sunt prezentate totuşi lapidar şi schematic. Este vorba de o înşiruire de episoade pline de suspans, dar scrise cam după aceiaşi schema: un episod de gen trebuie să acopere cam cinci capitole, apoi o pauză pentru eroi - în general într-un decor exotic şi în locuri de lux, apoi alte cinci capitole unde acţiune creşte. Acesta cred că este unul din punctele forte ale cărţii. Chiar dacă schema este uşor recognoscibila, asta nu înseamnă că e plictisitoare pentru că focusul cade pe aventurile personajelor, iar schema - şi aici să înţelegem în cadru larg: stil - nu e importantă. În romanele de aventuri doar acţiunea, doar aventura (că doar de aia se numeşte roman de aventuri) este importantă. 

Despre comoară şi intriga nu vreau să scriu nimic, asta rămâne de citit pentru cei care încă nu au citit romanul. 

Pe goodreads am dat cărţii patru din cinci stele. Şi cred că le merită. Ca literatura de aventuri, ca literatura escapistă, Aurul spartanilor este bun, nu foarte bun, dar nici nu dezamăgeşte. Pentru cei care se află între lecturi şi vor să încerce un autor nou, dar care să nu le dea mari bătăi de cap - Aurul spartanilor şi Cussler (singur aş recomanda eu, dar poate şi în colaborare) este perfect pentru o lectură rapidă de metrou, vacanţă sau pur entertaiment. 

AURUL SPATANILOR - Clive Cussler & Grant Blackwood (ed. a II-a)

traducere de Patricia Niculae

Editura Litera, 416p.

2012