Grădinile lunii de Steven Erikson (Cronicele malazane #1)

Multe am mai auzit despre Grădinile lunii de Steven Erikson. Mai bine spus am auzit foarte multe despre întreaga serie - Malazan Book of the Fallen în limba engleză, tradus la noi drept Cronicile malazane.

Dacă e să dai un search pe Google despre această serie primul lucru pe care o să îl găseşti se referă la lungimea seriei - 10 volume, din care Grădinile lunii este cel mai scurt (în ediţia românească are 1008 pagini). Sunt 10 volume masive, fiecare având peste 800 în ediţia hardcover în limba engleză.

Un al doilea lucru despre care toţi vor scrie se referă la lumea pe care Erikson o creează şi despre modul în care ea nu este prezentată. Aşa este. Lumea nu îţi este prezentată treptat, iar tu, ca cititor, este aruncat direct în mijlocul acţiunii şi al intrigilor politice. Acţiunea se petrece pe un continent imaginar, Genabackis, unde Imperiul Malazan (un soi de Imperiu Roman în epoca marilor sale cuceriri) poartă mai multe bătălii pentru expansiune. Cei care mai citiţi acest blog, ştiţi că nu scriu deloc despre acţiune, nu îmi place să fac rezumate, dar în ceea ce priveşte acest roman şi dacă aş vrea să îi fac un rezumat, ceva mai coerent decât frază de mai sus, nu pot scoate. Acţiunea este atât de diversificată şi există atât de multe intrigi (ploturi) simultane încât nu ştii ce poţi alege şi ce nu.

Regina zăpezilor de Joan D. Vinge

Ce îţi atrage pentru prima dată atenţia la Regina zăpezilor de Joan D. Vinge (mă refer aici la ediţia românească) este coperta. Nu pot să spun că îmi place. Nici nu îmi displace, dar nu asta este ideea. Cel mai important este că atrage, că dacă eşti într-o librărie este aproape imposibil să nu zăboveşti măcar 10 secunde uitându-te la ea, iar asta este o reuşită cred eu. Cartea trebuie să atragă uneori nu doar prin conţinut, ci şi prin alte elemente grafice.

Regina zăpezilor a luat Premiul Hugo în 1981 pentru cel mai bun roman şi a fost nominalizat la aceiaşi categorie pentru Premiul Nebula. Pentru cei care nu citesc SF, trebuie să adaug că cele două premii menţionate sunt cele mai importante distincţii din zona SF&F.

Regina zăpezilor este repovestirea basmului Crăiasa zăpezii de Hans Christian Andersen, doar că acţiunea este plasată pe o altă planetă - Tiamat - unde Vara şi Iarna se succed periodic atât că anotimp, cât şi că guvernare, oamenii de pe plantă diferenţiindu-se în iernatici şi văratici. La putere este Iarna, iar regina iernii este Arianrhod, cea veşnic tânără. Desigur, regina urzeşte planuri pentru a se păstra la putere, chiar şi după schimbarea anotimpului. Peisajul romanul este completat de un alt element aparte: extraplanetarii. Tiamat este o planetă subdezvoltată unde tehnologia nu şi-a făcut încă locul, iar oamenii încă mai au superstiţii şi cred în tradiţii, dar pe planeta locuiesc şi alţi oameni care vin de pe alte planetă, cunosc tehnologia, dar nu au voie să le-o împărtăşească şi celor de pe Tiamat. Apare şi o poveste de dragoste între Moon şi Sparks, doi văratici, personaje centrale în roman.