A 8-a marturisire de James Patterson

Coperta americana a romanului.
Foto: Wikipedia

Nu ştiu ce este cu mine de m-am apucat să scriu ceva despre James Patterson... Nu că nu îmi place, dar e genul acela de autor pe care îl citeşti aproape în întregime (nu e posibil oricum, ar însemna să citeşti doar romanele lui, nu de alta, dar scrie cam 10-15 romane pe an, în colaborare cu alţi autori, desiguri) dar despre care nu vorbeşti prea des, ba chiar deloc.

Când eram în liceu am început să citesc seria asta cu Women's Murder Club (da, e al optulea roman dintr-o serie care acum a ajuns la numărul 14 şi continuă), iar de-a lungul timpului am mai luat câte un roman de-al lui şi am continuat să citesc.

Ce trebuie neapărat să spun este faptul că eram într-o perioadă aiurea în ceea ce priveşte lectură, nu prea aveam chef să citesc nimic, şi m-am apucat de romanul acesta pentru că ştiam că o să fie o lectură uşoară, că o să mă ajute să îmi revin în ritm. Şi acesta cred că este, de fapt, cel mai mare merit al lui James Patterson, că reuşeşte să te facă să scapi de un reading slump. În rest, mai excelează la capitolul susţinere pentru autorii începători... După ce îl citeşti... Mă rog, proza lui nu este ceva ce am putea numi sofisticat.

Romanul de faţă este un roman poliţist, scris că un episod al unui serial de televiziune.
E bun? Relativ şi depinde de gust.
Se citeşte repede? Foarte. Patterson scrie capitole de o pagină şi jumătate, maxim, ceea ce te face să termini romanul extrem de repede.
Merită citit? Da. E fun şi entertaining, cinematic. Ca un episod dintr-un serial.
Tehnica narativă, scriitura... Să zicem că nu e o carte care să ţină cont de aspectele astea.

Cartea e tradusa la noi, la editura Rao.

Olive Kitteridge de Elizabeth Strout

Nu vi se pare că tipa de pe coperta seamănă cu Samantha din Sex and the City? Mie aşa mi se pare, doar că cele două personaje nu se prea potrivesc - asta doar ca să folosesc un eufemism pentru că cele două personaje sunt diametral opuse.

Olive Kitteridge reprezintă o suită de povestiri care au în centrul lor universul lui Olive K., profesoara de matematică, care îmbătrâneşte.

Mi s-a părut o carte foarte, foarte tristă, plină de episoade în care personajele priveau înapoi şi aproape că le simţeam durerea de a-şi vedea toate visele distruse, toate proiecţiile despre viitor alterate de un prezent în care se văd neputincioase atât din punct de vedere al vârstei, cât şi al celorlati. Tot romanul, Olive se chinuie să se distanţeze de această realitate care îi provoacă atât de multă suferinţă şi pe care nu o înţelege şi cu toată bunăvoinţa ei, nu o poate accepta.

Invizibil de Paul Auster

Invizibil este primul roman de Paul Auster pe care l-am citit. Ştiu că mai toată lumea vorbeşte despre Trilogia New Yorkului şi preaslăveşte romanul, dar mă declar încântat şi de acest roman de 250 de pagini în ediţia românească.

Despre ce este vorba?
(Ador întrebarea asta atunci când spun cuiva că am citit o anumită carte).
Personajul principal este Adam Walker, care în perioada nebună a anilor 60, îi cunoaşte pe Rudolf Born şi pe iubita sa, Margot. Rapid se creează un trio amoros, dar un eveniment neprevăzut are loc într-o seară care îi schimba viaţa lui Adam....

Primul cuvânt care îmi vine în minte atunci când mă gândesc la romanul acesta este originalitate, şi anume, originalitate a scriiturii. Paul Auster are o scriitură ce curge, e fluent, îţi dă impresia că dacă schimbi un cuvânt faci un rău aproape ireparabil textului.

Dark Places / Locuri întunecate de Gillian Flynn

Coperta americană a romanului.

Sursa: Wikipedia.org

Cam prin aceeaşi perioadă a anului am citit şi Gone Girl. Încep să observ un soi de ciclicitate în obiceiurile şi gusturile mele literare. Mi-e uşor frică de acest lucru pentru că mă face să mă gândesc că încep să mă repet şi că, cel mai mare dezavantaj, pierd ocazia să citesc şi alţi autori la fel de buni sau poate chiar mai buni - îmi refuz într-un fel ciudat, şansa de a citi ceva nou.

Dar cine zice că vechiul este perimat?
Am început anul în stil mare oricum, cu un roman poate la fel de bun ca Gone Girl, deşi îi lipseşte într-un fel intimitatea care se creează între tine ca cititor şi cuplul Nick - Amy. Dar Locuri întunecate (cum a fost tradus la noi, cel mai recent la editura Trei - iniţial romanul apăruse la Tritonic) e un roman de sine stătător, aparte, care poate şi prezentat şi diferit de romanul care i-a adus lui Flynn celebritatea.

Reading goals

Pentru anul acesta mi-am setat câteva goals în ceea ce priveşte cititul:

• pe Goodreads mi-am setat că target tot 50 de cărţi. 
• să citesc cel puţin 10 cărţi în engleză pentru că anul trecut nu am citit aşa de mult în limba asta şi încet, dar sigur simt cum toată încrederea în engleza mea se spulberă
• să citesc cel puţin 5 cărţi în germană
• să citesc mai mult fantasy
• să încerc să citesc cel puţin următoarele patru cărţi din Roată Timpului, mai precis cele traduse în limba romana la Rao

În rest,
vă doresc toate cele bune, zile pline de provocări şi lots of fun.

Să fie 2015 mai legendary că 2014!
Şi multă lectura!