Ecouri de dincolo de moarte de Johan Theorin

Privind retrospectiv nu îmi dau seama de ce şi cum am reuşit să citesc cartea asta aşa de repede. Bine, a durat cam o săptămână, dar având şi job, nu reuşeam să citesc zilnic, prin urmare am reuşit să o citesc cam în trei zile. Trei porţii zdravene dintr-un roman interesant, dar atipic.

În romanul de faţă, protagonişti sunt doi oameni obişnuiţi – Julia şi tatăl său Gerlof. În urmă cu douăzeci de ani, fiul Juliei, Jens, a dispărut fără urmă. Regrete, durere, îndoială, toate sentimentele şi stările prin care poate să treacă o mamă sunt prezente la Julia. După douăzeci de ani, Gerlof (în grijă căruia trebuia să stea micuţul Jens) primeşte o sanda de copil – cea pe care Jens o purta în ziua în care a dispărut.

Primul lucru interesant la acest roman sunt protagoniştii. Chiar mă gândeam de când am început să citesc cartea, cum va face autorul să dezlege misterul, pentru că doi civili nu aveau resursele pe care poliţia le putea avea. Răspunsul: acţiunea se petrece pe insula suedeză Oland (cu Umlaut pe O), comunitate restrânsă şi, prin urmare, oamenii se cunosc şi sunt mai deschişi. Practic, întreaga investigaţie o reprezintă doar un continuu şir de dialoguri cu diverse persoane – lipsa acţiunii (e totuşi vorba de un roman mai static, axat pe replică) nu dăunează sau poate eu nu am simţit asta prea tare având în vedere că eu sunt fascinate de nordici, ei fiind pentru mine germanicii necunoscuţi şi enigmatici.


Există, totuşi, o problemă cu romanul de faţă. Unele lucruri nu se leagă. De exemplu sandaua trimisă lui Gerlof. Încă nu am reuşit să îmi dau seama de ce a fost trimisă, deşi ştiu de cine. Cred că au fost totuşi unele aspecte în care autorul nu s-a implicat prea mult şi asta se vede. Intriga ar fi trebuit să fie mult mai bine structura şi închegată. Deranjează asta, totuşi? Eu spun că nu pentru că până la urma accentual cade mai mult pe o poveste decât pe o investigaţie. Ce fac cei doi nu este o investigaţie în adevăratul sens al cuvântului, ci mai mult o căutare a unui adevăr şi adevărul despre un mit urban – Nils Kant.

Mai multe detalii nu voi da.

Am dat trei stele romanului pe Goodreads. Poate că merită 3,5, dar patru sigur nu. Oricum, Theorin îmi place şi o să mai citesc romane de-ale lui, drept urmare mi-am mai comandat şi Camera întunecată. Nu ştiu când o voi citi, dar sper că destul de curând.

ECOURI DE DINCOLO DE MOARTE de Johan Theorin
Traducere de Bogdan Perdivara
Trei, 391 p.
2011