Multe am mai auzit despre Grădinile lunii de Steven Erikson. Mai bine spus am auzit foarte multe despre întreaga serie - Malazan Book of the Fallen în limba engleză, tradus la noi drept Cronicile malazane.
Dacă e să dai un search pe Google despre această serie primul lucru pe care o să îl găseşti se referă la lungimea seriei - 10 volume, din care Grădinile lunii este cel mai scurt (în ediţia românească are 1008 pagini). Sunt 10 volume masive, fiecare având peste 800 în ediţia hardcover în limba engleză.
Un al doilea lucru despre care toţi vor scrie se referă la lumea pe care Erikson o creează şi despre modul în care ea nu este prezentată. Aşa este. Lumea nu îţi este prezentată treptat, iar tu, ca cititor, este aruncat direct în mijlocul acţiunii şi al intrigilor politice. Acţiunea se petrece pe un continent imaginar, Genabackis, unde Imperiul Malazan (un soi de Imperiu Roman în epoca marilor sale cuceriri) poartă mai multe bătălii pentru expansiune. Cei care mai citiţi acest blog, ştiţi că nu scriu deloc despre acţiune, nu îmi place să fac rezumate, dar în ceea ce priveşte acest roman şi dacă aş vrea să îi fac un rezumat, ceva mai coerent decât frază de mai sus, nu pot scoate. Acţiunea este atât de diversificată şi există atât de multe intrigi (ploturi) simultane încât nu ştii ce poţi alege şi ce nu.
Spuneam că Erikson nu îşi prezintă lumea deloc. Aşa este. Nu este scriitorul de fantasy pentru care descrierile sunt extrem de importante, care întrerupe acţiunea la fiecare trei sau patru capitole pentru a introduce noi elemente ale universului prezentat. Erikson procedează invers. Te arunca în mijlocul acţiunii, iar de acolo, cititorul trebuie să îşi dea seama singur ce se petrece, ce personaje sunt pozitive şi care sunt cele negative. Nici măcar acest lucru nu este sugerat. Efortul cititorului trebuie şi el să fie mai mare, să se implice şi să încerce, aproape concomintent aş spune, să dezlege aceleaşi mistere şi intrigi pe care personajele încearcă să le dezlege. Un pariu riscant pe care Erikson l-a făcut. În general, autorii de fantasy oferă mai multe elemente cititorului şi îi livrează pe tavă toate elementele de care are nevoie pentru a creiona lumea şi universul în care acţiunea se petrece. Erikson te obliga să te implici mai mult. El spune povestea, dar puzzle-ul de pe fundal trebuie să îl dezlegi tu, cititorul. Este un pariu riscant pentru că cei mai mulţi cititori vor abandona mult mai repede seria, se vor simţi bulversaţi de acţiunea şi personajele care se succeda cu viteză, dar care nu sunt explicare deloc.
La capitolul personaje am de spus doar lucruri de bine. Sunt multe personaje, dar sunt foarte bine conturate, cu multe faţete, de unde şi impresia că toţi sunt unreliable narrators. Nu te poţi încrede în niciunul, dar poţi empatiza cu fiecare şi, într-un fel, le înţelegi toate deciziile.
În toată această lume complexă şi plină de creaturi, se mai amesteca şi zeităţile. Amestecul zeilor nu mi-a plăcut în mod deosebit şi mă făcea să mă gândesc mereu la Iliada. Şi acolo, zeităţile se amestecă mereu în viaţa muritorilor. La fel se întâmplă şi aici. Zeii se luptă pentru diverse cauze care le-ar servi intereselor.
Spuneam mai sus că, în general, în romanele fantasy la un anumit interval, apar capitole care ajută cititorul să contureze mai uşor lumea şi universul. Aici nu este cazul şi mai mult, acţiunea nu se opreşte niciodată. Este mereu la cote maxime, dar asta nu oboseşte pentru că este bine dozată. Dacă nu avem o scenă de luptă, avem cel puţin planuri de luptă, secrete sunt scoase la iveală şi aici mă refer la gândurile personajelor. Ele nu ne sunt mereu prezentate şi de foarte multe ori, scenele se încheie într-un cliffhanger cauzat de replică unui anumit personaj, replică ce îţi deschide un nou drum.
Foarte bun romanul.
În curând, mă voi apuca şi de cel de-al doilea, doar că nu pot să citesc două volume ale unei serii unul după altul pentru că ajung să mă plictisesc. Mă rog, chestie de preferinţă personală. Voi să citiţi romanul.
UN PUNCT IMPORTANT este şi traducerea lui Gabriel Stoian, care cu rare excepţii, a păstrat toate numele englezeşti. E o traducere fluenta, de calitate, mai ales că un astfel de roman, se traduce, cred eu, foarte greu.
GRĂDINILE LUNII de Steven Erikson (Cronicile malazane #1)
traducere de Gabriel Stoian
1008 p, 2013
Nemira.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu