Regina zăpezilor de Joan D. Vinge

Ce îţi atrage pentru prima dată atenţia la Regina zăpezilor de Joan D. Vinge (mă refer aici la ediţia românească) este coperta. Nu pot să spun că îmi place. Nici nu îmi displace, dar nu asta este ideea. Cel mai important este că atrage, că dacă eşti într-o librărie este aproape imposibil să nu zăboveşti măcar 10 secunde uitându-te la ea, iar asta este o reuşită cred eu. Cartea trebuie să atragă uneori nu doar prin conţinut, ci şi prin alte elemente grafice.

Regina zăpezilor a luat Premiul Hugo în 1981 pentru cel mai bun roman şi a fost nominalizat la aceiaşi categorie pentru Premiul Nebula. Pentru cei care nu citesc SF, trebuie să adaug că cele două premii menţionate sunt cele mai importante distincţii din zona SF&F.

Regina zăpezilor este repovestirea basmului Crăiasa zăpezii de Hans Christian Andersen, doar că acţiunea este plasată pe o altă planetă - Tiamat - unde Vara şi Iarna se succed periodic atât că anotimp, cât şi că guvernare, oamenii de pe plantă diferenţiindu-se în iernatici şi văratici. La putere este Iarna, iar regina iernii este Arianrhod, cea veşnic tânără. Desigur, regina urzeşte planuri pentru a se păstra la putere, chiar şi după schimbarea anotimpului. Peisajul romanul este completat de un alt element aparte: extraplanetarii. Tiamat este o planetă subdezvoltată unde tehnologia nu şi-a făcut încă locul, iar oamenii încă mai au superstiţii şi cred în tradiţii, dar pe planeta locuiesc şi alţi oameni care vin de pe alte planetă, cunosc tehnologia, dar nu au voie să le-o împărtăşească şi celor de pe Tiamat. Apare şi o poveste de dragoste între Moon şi Sparks, doi văratici, personaje centrale în roman.


Ce m-a atras foarte mult la romanul acesta este îmbinarea de science fiction cu fantasy. Tehnologia este prezentă şi este folosită mai ales de extraplanetari (cei care nu sunt de pe Tiamat, ci de pe alte planete care formează Hegemonia - o alianţă a planetelor), dar lipsesc descrierile foarte tehnice, pleiada de neologisme care pentru mine, un amator în ceea ce priveşte romanele SF, sunt obositoare şi plictisitoare. Faptul că Tiamat este o planetă subdezvoltată, iar tehnologia nu le este accesibilă, superstiile şi tradiţiile oamenilor, ordinea socială, ne duc cu gândul la o lume şi la o societate dintr-un roman fantasy. Din punctul meu de vedere acesta este cel mai mare avantaj al romanului şi ceea ce îl deosebeşte, elementul original: îmbinarea foarte bună dintre genul fantasy şi science fiction. Probabil pentru "purişti" sau mai bine spus pentru adevăraţii cititori de romane science fiction, cu un bagaj mult mai mare de lecturi din acest gen, combinarea acestor elemente este supărătoare, dar pentru mine  a fost nemaipomenită pentru că m-a ajutat foarte mult.

Regina zăpezilor nu este un roman centrat pe acţiune, aşa că nu vă aşteptaţi să găsiţi o acţiunea trepidantă, o succesiune rapidă a evenimentelor. Nu. Joan D Vinge zăboveşte asupra descrierilor, oferă informaţii care ajută la creionarea lumii în care are loc acţiunea. Crearea lumii în care se desfăşoară acţiunea este foarte importantă pentru autoare, care se apleacă asupra acestui aspect destul de mult, uneori întrerupând acţiunea, dar acest lucru nu este deranjant. Fără cadru, acţiunea îşi pierde într-un astfel de roman din forţă.

Nu mi-a plăcut, totuşi, finalul. Poate că este ceva legat de normele şi regulile genului sau poate sunt eu mult prea obişnuit cu romanele poliţiste unde există un punct culminat, de maximă tensiune. Aici nu există, de unde şi impresia mea că finalul a fost puţin ratat.

Stilul autoarei vă va cuceri în mod clar. Joan D Vinge scrie foarte, foarte bine.
Un roman pe care eu l-aş recomanda.

REGINA ZĂPEZILOR de Joan D Vinge
traducere de Diana Padurariu
688 p, Nemira
2015