Obsesia de Karin Slaughter

Chiar când mă pregăteam să mă apuc să scriu recenzia de faţă, mi-a trecut prin minte faptul că autoarea NU face parte din lista mea de autori favoriţi (mă refer aici la autorii de romane mainstream, de consum). Nu ştiu de ce, dar nici nu mi-am pus până acum problema.

Revenind la Karin Slaughter.
Romanul de faţă este al treilea dintr-o serie care îi are ca protagonişti pe Jefferey Tolliver şi pe Sara Linton. El este poliţistul din Grant County, ea medic pediatru, dar şi legist. Au fost căsătoriţi, dar el a înşelat-o pe ea şi au divorţat, dar se străduiesc să îşi reia relaţia. Deşi pare romanţios, fundalul acesta nu este aşa, din contră, cred că oferă un soi de umanitate romanelor pentru că Slaughter, chiar măcelăreşte personaje.

Obsesia cred că nu se poate citi fără să ştii despre ce este vorba în celelalte romane. Nu este un stand-alone (şi nici unul din cele mai bune din seria asta). Sunt atât de multe referinţe la episoade din romanele trecute, mai ales la trecutul Lenei Adams. Acesta cred că ar fi un prim amendament la adresa cărţii.

Slaughter scrie foarte bine. Ce îmi place foarte mult la ea este că nu grăbeşte scenele. La ea nu există scene scurte. Orice dialog trebuie să aibă cel puţin două pagini, dacă nu chiar mai mult ceea ce face că romanele sale să fie mult mai închegate şi senzaţia de superficialitate a dialogului - al cărui dublu rol: caracteObsesia, totuşi, am avut impresia că autoarea a cam exagerat cu scenele lungi. M-am trezit la finalul romanului cu concluzia (cam trasă de păr şi slabă în comparaţie cu puterile sale creative) după un şir de scene foarte statice, deşi extrem de bine scrise, vii. Am fost uşor dezamăgit, mai ales că ştiu ce poate.
rizare a personajelor şi expunere - atât de frecvent întâlnită în romanele poliţiste să dispară. Personajele sale sunt mult mai bine construite şi mult mai dezvoltate decât ale altor autori. Desigur, şi aici există un dezavantaj - nu este neapărat fast paced. În
Să nu vă închipuiţi totuşi că Slaughter e un autor de romane statice (cum este Agatha Christie, unde personajele vorbesc şi cam atât). Ea are şi foarte multe scene de acţiune, foarte bine executate şi ele şi foarte bine dozate în cadrul romanului. Doar că romanul acesta nu este unul din cele mai bune ale ei.

Eu sigur voi continua să mai citesc cărţi de-ale ei.
Şi că şi răspund la prima întrebare (de ce nu aş pune-o pe lista autorilor mei preferaţi): cărţile ei sunt bune, ştiu că nu o să mă plictisesc, că sunt surprinzătoare şi interesante, dar nu aş putea spune că după ce am terminat un roman de-ale mi-aş dori să mă apuc de un altul. Şi asta este îndeajuns de argument pentru mine, să nu o pun pe lista preferaţilor.

OBSESIA de Karin Slaughter
traducere de Ramona Neacsa
Rao, 416 p.
2008