Pe copertă (sper că se vede în poză) este un citat din Chuck Palahniuk care spune că în roman este prezentat cel mai convingător criminal în serie de la Hannibal Lecter. Să recunoaştem că Palahniuk a fost diplomat. Ce înţelegem prin convingător? Mai bun? Eu zic că nu.
Povestea este simplă şi mă ducea cu gândul la Basic Instinct. Gretchen Lovell este o criminală în serie, frumoasă, carismatică şi inteligentă care îl răpeşte pe Archie Sheridan - comandantul departamentului care se ocupă de crimele înfăptuite de ea - şi îl torturează, apoi, în mod misterios, după zece zile îl eliberează. Traume psihologice. Archie revine în poliţie când începe o nouă serie de crime. Şi uite aşa... Cam asta este povestea.
Cartea este interesantă şi foarte bine tradusă. Scrisă este ok. Nu mă pot plânge de stil... Dar nu este fast-paced.
Nu ştiu dacă este de bine sau de rău, dar autoarea s-a concentrat foarte mult pe rama, pe povestea lui Archie şi a lui Gretchen. Este un soi de relaţie de dependenţa reciprocă, un joc de-a şoarecele şi pisica unde elementul erotic nu dispare niciodată, de aici şi gândul la Basic Instinct. Dar partea asta de poveste este rama, în timp ce povestea spusă, mi se pare, este pusă undeva pe un loc secund, cititorului fiindu-i furată faţa cu Gretchen.
Gretchen, deşi apare foarte puţin în roman, este un personaj extrem de bine conturat, cu adevărat memorabil. Ea reprezintă incarnarea, dar şi fascinaţia (perversă?) a raului. Nu ştiu dacă intenţionat sau nu, dar acest roman este mai mult romanul ei decât al protagoniştilor - Susan Ward şi Archie Sheridan. Gretchen este axa centrală şi chiar dacă este comparată cu Hannibal, ea e altceva: e carismatică, frumoasă, inteligenta, senzuală.
Ne-rama este ok.
Cred că un alt cuvânt, mai bun, nu aş putea găsi. E doar ok. Frumos articulată, dar cu nimic deosebită. Un alt roman - thriller, poliţist, mistery ? = combinaţie mai mult - despre crime la fel cum sunt sute de alte romane pe aceiaşi temă. Nu deosebit. Dar rama îl salvează de la (nu eşec, mai rău) mediocritate.
trad. de Onofre Bouvila
Paralela 45, 392 p.
2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu