Dark Places / Locuri întunecate de Gillian Flynn

Coperta americană a romanului.

Sursa: Wikipedia.org

Cam prin aceeaşi perioadă a anului am citit şi Gone Girl. Încep să observ un soi de ciclicitate în obiceiurile şi gusturile mele literare. Mi-e uşor frică de acest lucru pentru că mă face să mă gândesc că încep să mă repet şi că, cel mai mare dezavantaj, pierd ocazia să citesc şi alţi autori la fel de buni sau poate chiar mai buni - îmi refuz într-un fel ciudat, şansa de a citi ceva nou.

Dar cine zice că vechiul este perimat?
Am început anul în stil mare oricum, cu un roman poate la fel de bun ca Gone Girl, deşi îi lipseşte într-un fel intimitatea care se creează între tine ca cititor şi cuplul Nick - Amy. Dar Locuri întunecate (cum a fost tradus la noi, cel mai recent la editura Trei - iniţial romanul apăruse la Tritonic) e un roman de sine stătător, aparte, care poate şi prezentat şi diferit de romanul care i-a adus lui Flynn celebritatea.


Ştiu că sună a roman horror mai mult: Libby Day este singura supravieţuitoare a masacrului din Kinnakee, Kansas când mama şi două dintre surorile ei au fost măcelărite, aparent, de Ben Day, fratele lui Libby. Au trecut 24 de ani, Libby este la fel de afectată şi pentru că este falita, face rost de bani, participând la şedinţele unui grup - The Kill Club, care investighează pe cont propriu crime celebre. Pentru a primi bani din partea grupului, Libby începe un soi de anchetă personală asupra evenimentelor.

Romanul este scris la persoana I (perspectiva lui Libby) şi a treia (perspectiva lui Patty Day - mama şi lui Ben). Am tot citit pe net diverse comentarii care nu considerau această împărţire a persoanei oportună. Din punctul meu de vedere, nu a fost o problemă, din contră, este un plus pentru că pluriperspectivismul da o notă aparte de realism, de veridicitate.

Revenind la poveste, ce te şochează este suferinţa, mizeria, faptul că personajele sunt nişte victime ale propriului destin, la fel ca într-o tragedie greacă. Ştiind că Ben este arestat, capitolele despre el nu făceau decât să îmi confirme cum unii sunt chiar victime ale propriei vieţi. Departe de strălucirea pe care o vedem la televizor în seriale că 7th Heaven, de liniştea şi serenitatea care există în multe imagini ale noastre despre America (casa de la periferie, cu peluza si etc.), Gillian Flynn arata o Americă a mizeriei, a chinului, a durerii fără margini, a neputinţei, o lume în care personajele sunt condamnate să trăiască fără să aibă puterea de a scăpa de propria viaţă, destinul le plachează la fiecare pas. Poate pare exagerat ce scriu aici, dar acesta a fost sentimentul pe care l-am avut când am citit romanul acesta.

Am găsit nişte personaje desensibilizate, rele, dezagreabile, victime şi tocmai statutul lor de victimă te face să empatizezi cu ele, dar niciodată să le poţi înţelege cu adevărat. Când le găseşti scuză, imediat ele reacţionează şi îşi arata adevăratul caracter. Fraza de început din roman (despre răutate) este elocventă în acest sens.

Am în mine o răutate palpabilă, ca un organ (p.9)

- Locuri întunecate de Gillian Flynn, Traducere de Bogdan Perdivară, Trei, 2014

Finalul a fost, spun eu, surprinzător. Oricum, misterul cade pe loc secund având în vedere că toată atenţia cititorului este asupra personajelor.
De recomandat!