Casa blestemată de Mary Higgins Clark

De-a lungul timpului am tot încercat să citesc romane de Mary Higgins Clark, dar nu am prea reuşit să trec de primele treieci de pagini. Nu îmi pot explica de ce. Scriitura este una normală, nesofisticata, centrată pe acţiune, concesie care se poate observa şi atunci când vine vorba de stil. Pur şi simplu nu am putut, dar anul acesta am fost la Bookfest (care a fost mai mult un festival al reducerilor decât un târg de carte, o bătălia comercială în care editura care vindea mai mult era cea castigatooare - nu că asta ar fi ceva rău, dar e inedit pentru că în România, până acum câţiva ani, piaţa editorială punea accent pe evenimente etc.) şi de la standul editurii Orizonturi am luat două cărţi la reducere, care mi-au atras cu adevărat atenţia: Casa blestemată de Mary Higgins Clark şi Ultimul autograf de Michael Connelly.

Casa blestemată (No Place Like Home) a fost scris în 2005 de veterana literaturii americane de suspans - Mary Higgins Clark, 85 de ani. Ceea ce îmi atrage mereu atenţia la ea sunt titlurile pe care le alege pentru romanele sale: Let Me Call You Sweetheart, I"ll Walk Alone, I've Got You Under My Skin, Just Take My Heart. Mi se par mai mult titluri de romane de dragoste decât de romane de suspans.



Casa blestemată este povestea Celiei Nolan care primeşte în dar de la soţul ei o casă în care avusese loc o crimă - Liza Barton îşi ucide mama din greşeală, încercând să se apere de tatăl ei vitreg. Ideea e că Celia Nolan este Liza Barton care îşi schimbase numele. Cam asta este premisa romanului. Interesant, dar neverosimil.

Ce mi-a plăcut, totuşi, foarte mult la romanul acesta este modul în care se încheagă povestea. E clar că Mary Higgins Clark scrie de foarte mult timp, că ştie să ţeasă o intrigă şi ştie apoi să încheie romanul astfel încât să nu mai ai nicio întrebare referitor la plot. Mi-a plăcut foarte, foarte mult organicitatea aceasta a romanului, unitatea, care uneori în romanele poliţiste şi de suspans este lăsată pe plan secund sau, şi mai rău, nu se ţine de cont de ea, atenţia cititorului fiind captată de alte detalii pe care scriitorii le aruncă în fata cititorului. Şi aici există multe detalii, doar că nu abundă şi nu obosesc.
Deşi plotul este neverosimil, Mary Higgins Clark a reuşit să mă convingă să citesc romanul până la capăt. Şi aici este, într-un fel, şi problema.

Finalul romanului nu convinge. Dacă autoarea dozează cum trebuie detalii de-a lungul romanului, în final, aruncă toată artileria grea, aşa că avem parte de un sfârşit plin de evenimente, destainuri şi suprize. Sunt evenimente pe care nu le puteai prevedea pentru că ele apar scrise direct, nu se dau indicii cu privire la ele şi, mai ales, NU i se spune cititorului cum au făcut personajele să ajungă la acea concluzie. Finalul a fost stricat, dar romanul a fost foarte simpatic şi interesant - l-am citit în două zile, zile aglomerate cu serviciu şi altele.

(Iar coperta este foarte, foarte neinspirată)

CASA BLESTEMATĂ de Mary Higgins Clark
traducere de Liviu Mateescu
2005, 400p.
Editura Orizonturi, Editura Lider