Plan diabolic si Nopţi albe pentru Minerva de Rodica Ojog Brasoveanu

M-am hotărât să grupez ceva două romane şi să scriu un post despre amândouă, mai ales că romanele au punctele comune. În plus, am impresia că atunci când scriu despre cărţile Rodicai Ojog Brasoveanu încep să mă repet. De altfel, stilul Rodicai Ojog Brasoveanu nu se schimbă niciodată, dar ce se schimbă cu adevărat este modul în care are loc crimă, premisele etc. ceea ce face că plictiseala şi reţeta sa nu mă îndepărteze de ea şi să devină un autor la care mă întorc de fiecare dată când nu mai ştiu ce să mai citesc. Cred că am mai scris, dar mă gândesc cu groază când o să îi termin toate romanele - ea, John Saul şi Jeffery Deaver sunt autorii cu care merg la sigur atunci când nu ştiu ce să mai citesc, cei care sunt testaţi şi ştiu sigur că o să îmi ofere escapism la cote maxime.



Revenind.

Plan diabolic. Un roman foarte neobişnuit pentru Rodica Ojog care încă o dată reuşeşte să producă ceva cu adevărat original, mai ales ca acţiune (plot). Cred că dacă s-ar fi născut în America sau în Anglia ar fi depăşit-o cu mult pe Mary Higgins Clark, care are o reţetă, spre deosebire de Rodica Ojog care cu fiecare nou roman pare să se reinventeze. Finalul este unul neaşteptat. Finalul face romanul cu adevărat bun, altfel, i-aş fi dat trei stele.
Merită citit.

Nopţi albe pentru Minerva. Nu mi-a plăcut. I-am dat trei stele, cu mare durere. Rodica merită cel puţin patru, de fiecare dată. În primul rând, este foarte derutantă întreaga pleiada de personaje şi de voci narative. Problema nu ar fi numărul mare de personaje, ci şi schimbarea de persoană. Mai precis, capitolele Minervei sunt scrise la persoana 1, ale celorlalţi la persoana a treia. Bun, nu prea complicat, dar devine complicat când în cadrul capitolelor, de la paragraf la paragraf, se schimbă persoană. Devine foarte greu de urmărit cine şi ce vorbeşte şi care îi este rolul în povestire. Pe lângă asta, Rodica Ojog îşi îmbogăţeşte mereu romanele cu multe personaje pline de specific, cu o coloratură aparte, oameni care, de cele mai multe ori, frizează ridicolul şi devin generatori de comic. Romanul acesta s-a bazat prea mult pe comic şi eşuează din punctul acesta de vedere. Romanul poliţist devine unul comic. Şi nu e bine.

Ambele romane au apărut la editura Nemira, în 2015, alături de un ziar tabloid.