Fata din tren de Paula Hawkins

La fel ca în modă, şi în literatura exista trenduri.

Chiar şi în literatura poliţistă sau de supans sau cum vreţi să o mai numiţi exista astfel de trenduri şi Fata din tren este şi ea o consecinţă a unui trend. Dacă prin 2005-2006, majoritatea thriller-elor dezvăluiau conspiraţii monstruoase ale Bisericii sau secrete care schimbau radical modul în care privim lumea (The DaVinci Code effect), de când Game of Thrones a devenit fenomen mondial şi conceptul POV (point of view) este pe buzele tuturor (place mai mult decât clasica formula "naraţiune la persoană..."), iar Gone Girl a făcut furori, literatura de suspans s-a umplut de române în care acţiunea este privită din mai multe puncte de vedere. Este probabil cea mai bună tehnică de a capta atenţia cititorului, iar efectul este incredibil.

Să revin la Fata din tren.
Rachel este o epavă după divorţul de soţul ei. Pentru că nu vrea să îi spună colegei sale de apartament ca nu mai are o slujbă, Rachel merge cu trenul la Londra zilnic, unde petrece ziua. Pe drum, trenul staţionează zilnic, în acelaşi loc, la aceiaşi oră, iar Rachel poate vedea un cuplu - un el şi o ea cărora le da nume şi începe să facă scenarii privind viaţa lor.


În roman există trei punctele de vedere din care este văzută acţiunea şi prin prisma cărora ea progresează. Punctele de vedere ajuta pentru că ele dau veridicitate şi o oarecare trăire anumele evenimentelor narate - practic, în thrillerul clasic accentul cade pe acţiune, acum el cade pe personaj şi pe modul în care vede el lumea. Trebuie crezut personajul (Să o credem pe Amy sau nu? Dar pe Nick?*)? Nu. El este un unreliable narator. Această tehnică nu este nouă în literatura de consum, ea a fost introdusă de Agatha Christie în The Murder of Roger Ackroid.

Cam acestea sunt elementele pe care se bazează şi romanul Paulei Hawkins.
Rezultatul?
Rezultatul este unul bun, un roman închegat, un roman de suspans foarte bun, dar nu la fel de bun ca Gone Girl, dar în care Hawkins mizează mai mult pe starea sufletească a personajelor decât pe acţiune, de unde şi impresia că în roman nu se întâmplă mai nimic, dar viaţa interioară a pesonajelor este atât de bogată încât în timpul lecturii lipsa acţiunii nu este sesizabilă, dar dacă după lectura stai să te gândeşti şi să faci un rezumat al cărţi... Atunci observi.

Personajele? Ele sunt conturate foarte bine pentru că totul este bazat pe modul în care văd ele totul, cititorul având acces la viaţa lor interioară, la dilemele lor, la frânturile lor de gânduri, la adevărurile spuse doar cu jumătate de gură sau doar pe jumate. Cred că personajele sunt cel mai bun lucru din acest roman.

Desigur, efectul punctelor de vedere diferite da romanului un plus de veridicitate şi maschează unele defecte ale romanului.

Aş recomanda cartea?
Da, dar cu menţiunea că nu e că Gone Girl, chiar dacă are cuvântul fata în titlu.

FATA DIN TREN de Paula Hawkins
Traducere de Ionela Chirilă
Editura Trei, 408 p. 

2015

* Nick si Amy sunt personajele principale din Gone Girl