Regele de fier / Regina sugrumata de Maurice Druon

Mă apucasem acum câţiva ani de seria asta şi nu ştiu de ce, atunci, nu mi-a plăcut deloc. Poate pentru că eram la liceu şi citeam, la fel ca acum, multă literatură de consum, cărţi pline de suspans şi cu acţiune trepidata - chiar şi romanele istorice pe care le citeam atunci, ţin minte că eram mare fan Valerio Massimo Manfredi (vezi trilogia Alexandru cel Mare) - aşa că era puţin probabil că o serie de romane istorice scrise de un francez (un plus la o adică, descendent al lui Dumas) al cărui nume se pronunţă greoi din cauza fonfăielii obligatorii (de asta îmi place mie germana mai mult) să îmi placă.

Regii blestemaţi a fost retipărit cu ziarul Libertatea aşa că m-am gândit să cumpăr şi eu ediţia asta şi să mai dau seriei o şansă. M-a frapat faptul că seria a fost numită drept precursoarea Urzelii tronului. Nu cred neapărat că este. De altfel, am căutat şi varianta originală - coperţile au fost copiate după cele ale ediţiilor americane - şi am descoperit că GRR Martin nu a scris decât un soi de nota, numită de editori pompos prefaţa, în care lauda seria şi spunea că seria să fantasy a fost influenţată de romanele lui Druon.


Druon scrie roman istoric - romanţat fireşte, cu multe scene picante, de alcov din viaţa regalităţii medievale (în primele două romane regii sunt Filip cel Frumos şi Ludovic al X-lea). Martin scrie fantasy, două genuri că îşi împrumuta foarte multe elemente.

Primul roman al seriei este Regele de fier şi prezintă ultimul an al domniei lui Filip cel Frumos. Este un roman istoric combinat cu românce şi care aduce aminte cât de cât de Dumas, dar sunt doar trimiteri scurte. Scenele dinamice care abundau în romanele lui Dumas lipsesc în Regele de fier, dar cititorul nu le duce dorul pentru că atenţia este mutată de la aventura, de la acţiune, la insolit, la culise, la viaţa politică şi amoroasă a personalităţilor vremii. Dacă ar fi să îl compar cu alte romane istorice, aş spune că Regele de fier e mai mult compus din bârfă şi din intrigi decât din adevăr istoric. Istorie romanţată, dar cât de romanţata la o adică?
Foarte, în cazul de faţă.

Al doilea roman, Regina sugrumată, nu se deosebeşte prea mult de primul.
Este creat şi se mişca exact în aceleaşi linii în care se mişcă şi primul roman din serie. De fapt, ar trebui să spun nu că se mişcă, ci că plimba agale - cele două cărţi nu sunt dinamice, din contră, sunt ceea ce am numi astăzi slow paced, se concentrează pe un sigur episod relevant din viaţa personajelor sau pe un singur eveniment istoric. Nu că asta ar fi ceva de rău, dar pot fi considerate mai mult nişte nuvele extinse decât romane - întregul ciclu îşi merită, totuşi, denumirea de roman.

În rest... sunt nişte cărţi care merită citite.
Şi aşa, poţi citi unul pe zi fără să îţi dai seama când a trecut timpul.

Şi ca un alt reproş, reproş pe care trebuie să îl aduc redactorului, textele de pe coperta a patra sunt major plot spoilers. Mă gândesc că redactorul care a scris prezentarea a aruncat şi el o privire pe textele despre care scria şi şi-a dat seama că nu e prea multă acţiune. Deci, de ce să dai atât de multe detalii din plot?

REGELE DE FIER
REGINA SUGRUMATĂ
volumele 1 şi 2 din Regii blestemaţi de Maurice Druon
traducere de Aurelia Ulici, editura Literă
2014