Onoarea pierdută a Katharinei Blum de Heinrich Böll

Heinrich Böll primeşte Premiul Nobel în 1972, primul german care a luat acesta distincţie după Thomas Mann, şi în 1974 pubOnoarea pierdută a Katharinei Blum sau Cum se iscă şi unde poate duce violenţa. Chiar dacă apare cuvântul violenţă în subtitlu, nu există vreun pasaj de violenţă grafică - nu ştiu de ce, dar când citeam microromanul sau nuvelă aceasta extinsă mă gândeam, din cauta titlului, la altă laureata Nobel, la austriaca Elfriede Jelink. E vorba de un alt soi de violenţă, mai mârşavă, defăimătoare: presa care manipulează şi influenţează pentru şi spre senzaţional.
lică

Există şi o dedicaţie, plină de umor şi de ironie:

Personajele şi acţiunea acestei povestiri sunt inventate. Dacă din zugrăvirea unor practici ziaristice au reieşit cumva asemănări cu cele ale ziarului Bild, aceste asemănări nu sunt nici intenţionate, nici întâmplătoare, ci inevitabile. 

În Germania, Bild este considerat tabloid, dar trebuie neapărat să mai spun că nu se poate compara cu un tabloid de-al nostru. Pentru starea jalnică în care se găseşte presa românească, Bild este aproape ziar quality. Oricum, am remarcat din prima dedicaţia.


Katharina Blum, menajeră, îl întâlneşte la o petrecere pe Ludwig Götten cu care pare să aibă o legătură pasageră (în text se fac aluzii, doar un comisar de poliţie afirma vulgar acest lucru). Ludwig se dovedeşte a fi un infractor căutat de poliţie, dar care, cu ajutorul Katharinei, scapa de arestare. Domnişoara Blum este anchetată de poliţie şi având în vedere elementul senzaţional, în peisaj apare şi JURNALUL (scris mereu cu majuscule în varianta în limba romană) care începe să publice aspecte defăimătoare din viaţa Katharinei.

Important de menţionat mi se pare şi raportarea germanilor la viaţa privată. Orice intruziune în viaţa intimă, personală a unui german înseamnă o încălcare gravă şi o violare a intimităţii. Nemţii, spre deosebire de noi, nu vorbesc despre viaţa lor personală pe toate drumurile şi cu orice, colegii nu ştiu ce faci şi cu cine faci. Nu există bârfa de serviciu cum există la noi.
De aici şi violenta extremă a articolelor publicate în JURNALUL. Faptul că se precizează că Ludwig a venit acasă la Katharina este o insultă adusă femeii. Chiar dacă este se poate vorbi de o atracţie sinceră între cei doi, afişarea legăturii în presă înseamnă o exhibiţie pe care societatea germană nu o înţelege (poate nici acum) şi pe care personajul o resimte că pe o lovită mortală a moralităţii sale.

Desigur, minciunile şi invenţiile presei sunt precizate ironic de Böll care demasca pe un ton inocent - de unde cred că vine şi ironia muşcătoare, ultimul prost este în stare să discearnă adevărul - o presă lipsită de morală, unde cuvântul jurnalism nu înseamnă nimic.

Sfârşitul este precizat oricum la începutul cărţii. Modul în care se sfârşeşte cartea este singura variantă pe care Katharina Blum o mai are, ea este impisa spre extrem de presă, de senzaţional.

Cinci stele.

ONOAREA PIERDUTĂ A KATHARINEI BLUM de Heinrich Böll
traducere de Maria Sora
Polirom, 208 p. 
2009