... sau una din puţinele cărţi pe care le-am citit anul acesta în engleză (scuză: am citit în germană câteva cărţi). Am citit ediţia în engleză a acestui roman.
The Silent Wife este scris foarte bine, foarte bine dozat, dar prost catalogat drept thriller şi la fel de prost marketat drept The new Gone Girl.
Să o luăm pe bucăţi:
scris foarte bine, bine dozat. Eu nu citesc des în engleză şi nu mă folosesc de engleză la fel de mult cum mă folosesc de germană, prin urmare, nu sunt obişnuit cu un vocabular şi o sintaxă care depăşesc nivelul obişnuit, al unui nativ care nu citeşte. Desigur, curând îmi intru în mână şi mă bucur cum trebuie de carte, dar durează ceva. Acomodarea aceasta a durat cam 3 la sută din carte, după totul a fost lin (a mers smooth ca să zic aşa), dar tocmai asta îmi place în mod special şi m-a făcut să apreciez cartea mai mult. Văd romanul acesta şi că pe un update de vocabular, de sintaxă (hai să spun gramatica engleză, în general). Spuneam că e bine dozat. E, deşi cică "thriller", un roman liniar - cu două, trei momente de plot twist - nimic din categoria lui Jeffery Deaver - foarte bine dozat, paced cum spun americanii. Liniaritatea aceasta ajuta, din punctul meu de vedere, la crearea suspansului. Şi romanul acesta este un roman de suspans. Pe de altă parte, se poate spune şi că romanul e plictisitor. Mie nu mi s-a părut şi l-am citit destul de repede (în câteva zile, maxim 5, zile în care mă duceam şi la job).
prost catalogat drept thriller. Nu e thriller. E mai mult un roman psihologic, dar nu thriller psihologic. E mai mult o exploatare şi explorare a unor caractere aparte. Naraţiunea se face la persoana a treia, iar Harrison (care din câte am citit a lucrat şi că psiholog) se pricepe să adauge, să presare elemente care să ajute cititorul să reconstruiască întreaga făptura sufletească a personajelor - desigur, totul este făcut la modul subtil şi dacă nu eşti atent, rişti să ratezi multe amănunte, multe gesturi care trădează personajele. Cel mai interesant mi s-a părut momentul care aduce aminte de Crimă şi pedeapsă a lui Dostoievski.
prost marketat drept The new Gone Girl. Nu e. Deloc chiar, deşi personajele principale sunt doi soţi care după douăzeci de ani se despart din cauza infidelităţii lui. Nu are trama, suflul şi ingeniozitatea diabolică a Fetei dispărute. Din contră, tocmai banalul şi familiaritatea care plictisesc uneori cititorul este şi elementul central pe care autoarea îşi bazează întregul roman. Trebuie să recunosc că un roman scris mai mult pe banal este greu de scris şi presupune o bună cunoaştere a psihologiei umane.
All în all.
MERITĂ!
Romanul a fost tradus de curând şi la noi, la editura Rao. Am văzut cartea în librării, arata foarte bine, dar nu mă pot pronunţa cu privire la traducere (eu am ceva cu traducerile, cred că am mai scris despre asta în vreo recenzie de până acum, dar probabil mă voi repeta într-un post separat pe această temă).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu