Clpotul de sticla de Sylvia Plath

Văzusem mai multe recenzii ale cărţii pe YouTube şi ramanasesem cu impresia că romanul acesta este despre depresie, despre căutarea de sine şi despre indentitate. Bine, în mare, cam acestea sunt marile teme ale romanului.

Pe lângă aceste teme esenţiale ale cărţii, m-a surprins o incredibilă tristeţe a personajului principal. O tristeţe enormă pe care încă de la început am comparat-o cu cea a Virginiei Woolf (dacă aveţi timp să căutaţi pe google sau pe Wikipedia, o să vedeţi că cele două scriitoare chiar seamănă un pic fizic). Sinuciderea Virginiei cred că a fost o idee fundamentală pentru Plath, la rândul ei sinucigaşă, când a scris romanul acesta.

Se vorbeşte destul de mult despre tenta autobiografica a Clopotului de sticlă.
Există. Bine, recunosc că nu am citit chiar aşa de mult despre Sylvia Plath şi mare parte din informaţiile pe care le am, le am dintr-un biopic în care poeta era interpretată de Gwyneth Paltrow. Film ok. De altfel, toate biopicurile nu depăşesc aproape niciodată statutul de ok pentru că sunt îngropate, minimizate de personalitatea în jurul căreia se clădeşte.


Cred, aproape ştiu, că Plath a fost o femeie tristă. Nu depresivă, deşi, într-un final, cam acesta ar fi diagnosticul pe care mai toţi i l-au pus. Romanul abundă în tristeţea incredibilă a personajului, tristeţe resimţită uneori aproape fizic... (spoiler) Tristeţea personajului, neîmplinirea să (ca femeie, că intelectuală, că scriitoare) este resimţită fizic prin faptul că nu poate să doarmă. Apoi tratamentele cu şocuri electrice. Eu le-am legat direct de tristeţea personajului.

Am folosit cuvântul tristeţe de o mie de ori până acum şi dacă ar fi să mai scriu câte ceva, cred că tot l-aş mai folosi de încă p-atat. Impresia generală pe care o am este că romanul este unul despre indetitate şi despre tristeţe.

Am dat romanului doar trei stele pe Goodreads. De ce? Dacă te cucereşte prin emoţie, prin teme, Clopotul de sticlă pierde la capitolul execuţie scriitoricească. Modern prin construcţia scenelor, tradiţional prin împărţirea pe capitole. Mi se pare că Plath s-a concentrat mai mult pe ce voia să transmită (aproape poetică, deşi romanul tine de epic, de un epic demonstrat la modul grosolan) decât pe modul în care făcea acest lucru.

3 stele.

CLOPOTUL DE STICLĂ de Sylvia Plath
traducere de Alexandra Coliban 
Polirom, 264 p.
2012