Alegerea lui Hobson de Robert J. Sawyer

Trebuie să mărturisesc că eu nu (prea) citesc literatura science fiction. Când mă pregăteam să scriu recenzia acestei cărţi, mă gândeam şi la motivul pentru care nu citesc SF. Mă plictiseşte? Nu neapărat. Nu e genul meu? Nici asta nu e neapărat adevărat. Deci... de ce nu prea citesc literatura SF? Pentru că atunci când am început să citesc, am citit orice în afară de SF şi de atunci până în zilele noastre, am cam fugit de genul acesta pe care l-am asociat, din păcate, cu o amintire / preferinţa din primele zile de cititor. 

Şi totuşi, am citit Alegerea lui Hobson şi pot spune că mi-a plăcut, deşi i-am sesizat imediat neajunsurile. Mi-a plăcut şi tocmai de aceea am hotărât că în 2016 să citesc mai multe romane SF. Poate îmi vor plăcea şi descopăr cu această ocazie un gen de literatura pe care până acum nu l-am savurat. 

Roman premiat, Alegerea lui Hobson spune povestea inginerului Peter Hobson care descoperă unda sufletului - mai precis, ultimul spasm de "electricitate" (nu am un cuvânt exact aşa că îl pun în ghilimele) al corpului uman înainte de moarte. Descoperirea lui ridică multe semne de întrebare şi dileme morale. Există viaţă după moarte? Unde se duce sufletul, pentru că unda sufletului ajunge să fie numită suflet? Oare va reuşi omul să înţeleagă viaţa de după moarte, dacă ea există? Intriga este dublată de una poliţistă şi chiar amoroasă. 

Recunosc, premisa este foarte interesantă şi dublată de preţul mic al romanului (l-am luat cu 3 lei de la un tonomat de cărţi de la metrou) am început romanul. Aparent, nu era vremea acestui roman aşa că am renunţat, dar l-am reluat după câteva luni şi mă bucur că am procedat aşa pentru că cel mai probabil nu mi-ar fi plăcut. 

Romanul lui Sawyer este mai mult decât un roman SF pentru că el conţine şi elemente de roman poliţist, thriller, mistery, un pic de tehno-thriller aş spune. Este un mix de ingrediente care dau o savoare aparte, dar care în acelaşi timp, poate îndepărta cititorul. Pe mine nu m-a îndepărtat pentru că mi-a plăcut stilul de scriere, dar cred că mulţi fani ai genului SF au privit cu suspiciune amalgamul de elemente din romanul premiat cu Nebula al lui Sawyer. 

Amalgamul de elemente este, din punctul meu de vedere, şi cel mai mare neajuns al acestui roman. Punând atât de multe genuri şi stiluri într-o carte de 400 de pagini, Sawyer nu reuşeşte să se folosească în totalitate de ele, aşa că senzaţia de la finalul romanului este de lipsa. Nu vezi nici romanul poliţist, nici pe cel SF, iar ideea cu undă sufletului şi întrebările morale care decurg din descoperirea ei mi se pare că nu a fost exploatată la adevărata ei valoare. Din contră, am rămas cu impresia că unda nu a fost decât un catalizator pentru acţiunea poliţistă, acţiune ratată din punctul meu de vedere, sub nivelul mediu. De altfel, nu se poate vorbi despre mister sau despre dezlegarea crimei, ci doar despre o procedură poliţienească de o liniaritate şi banalitate înfiorătoare. 

Unde reuşeşte să câştige Sawyer foarte mult teren este la capitolul stil. Mi-a plăcut stilul, iar romanul a fost foarte bine dozat, acţiunea ţinută sub control - nu i-au scăpat niciodată scene mai antrenante sau mai fast paced decât ar fi trebuit. Este semnul unui scriitor ajuns la maturitate. Mi-a plăcut. 

Să spun că Alegerea lui Hobson a trezit în mine dorinţa de a citi mai multe romane SF în 2016? Cred că este mult prea mult, dar pot să spun că, într-un fel, mi-a deschis ochii către genul acesta de lectură. Şi că o să mai citesc, sunt sigur de asta, cel puţin două-trei cărţi SF în 2016. 

ALEGEREA LUI HOBSON de Robert J. Sawyer
traducere de Antuza Genescu
416 p, Nemira
2008