Trebuie să scriu asta încă de la început. Chiar mă declar dezamăgit de romanul acesta care avea cât de cât potenţial şi pe care l-am citit şi după impresia relativ bună pe care mi-a făcut-o primul roman scris de Theorin pe care l-am citit acum câteva luni.Revenind la Camera întunecate despre care foarte multă spunea că este şi un roman cu fantome. Unde e cu fantome? Două - trei referiri la unele credinţe ale suedezilor şi faptul că se bate monedă pe locul bântuit de fantome care este farul de Eel Point? Bine, mai sunt şi povestirile despre diverse evenimente tragice petrecute cu ani în urmă în acelaşi loc, dar... În rest? Nimic, din punctul meu de vedere.
Povestea e aproape clişeu. Familie de orăşeni (familie cu secrete - na!) se mută pe insula Oeland, la Eel Point - un conac lângă două faruri care acum nu mai sunt folosite. Peisaj rural, alvarul din Ecouri de dincolo de moarte nici măcar nu este pomenit, dar este reluat personajul lui Gerlof Davidsson, cam acestea sunt elementele cu care Theorin îşi începe cel de-al doilea roman din seria Oeland - serie de partru romane despre insula suedeză, fiecare roman ţinând de un anotimp.
Ce mi s-a părut cu adevărat foarte subţire în romanul acesta este intriga.
Theorin a tras atât de mult de o intrigă şi aşa subţire şi devenită aproape clişeu încât substanţa a devenit foarte rarefiată, ceea ce din punctul meu de vedere a dus şi la dificultatea lecturii. Uneori, seara când mă întorceam de la job şi mă pregăteam să citesc (poate o să scriu şi un articol despre obiceiurile mele de lectură) nu aveam deloc tragere de inimă.
Nu mă interesa. Şi am terminat cartea foarte, foarte greu. Cred că m-am chinuit aproape două săptămâni să o termin,
Revenind.
În ceea ce priveşte personajele... Sunt doar nişte umbre care se plimba de colo până colo, nu au individualitate, deşi trebuie să recunosc că judec cam aspru romanul acesta pentru că el vine după Sub dom de Stephen King care este un roman monumental unde se jonglează cu zeci de personaje.
Concluzie: dezamăgitor.
Mă gândesc că mulţi oameni au avut aceiaşi impresie pe care am avut-o şi eu pentru că nicio altă carte a lui Theorin nu a mai fost tradusă în romană.
CAMERA ÎNTUNECATĂ de Johan Theorin
traducere de Ciprian Şiulea
Trei, 496 p.
2011
Mie chiar mi-a plăcut acestă carte care mi s-a părut de o psihologie profundă. Hm. Se pare că gusturile nu se discută.
RăspundețiȘtergere@Anndrei: Romanul asta a fost defavorizat de context :)) Inainte citisem Sub dom de Stephen King si de la un roman palpitant, antrenant sa treci la un roman de atmosfera... Aici a pierdut :) Dar primul roman, Ecouri de dincolo de moarte, mi-a placut foarte mult.
RăspundețiȘtergere:)) Tocmai de asta e bine să faci pauză între lecturi - bine, eu nu fac asta, dar încerc pe cât de mult să nu citesc două cărți, una după alta, care tratează același lucru. Spre exemplu, dacă azi citesc o carte de Alice Munro (ceea ce e imposibil, ar trebui să fi folosit verbul „recitesc”), mâine voi citi ceva de, hmm, Anthony King, nu știu. Genuri diferite! Și eu am „Ecouri de dincolo de moarte”, de ceva vreme mă tot țin să o citesc, abia am găsit-o la Auchan - 3 sau 4 lei. :)) Îți recomand să citești și Anne Holt, dacă îți plac ăștia nordici, „Așa ceva nu se întâmplă niciodată”. E o intrigă destul de bune, cu o atmosferă apăsătoare (dacă nu-i prea mult spus). Iar sfârșitul e bum!
RăspundețiȘtergereMult succes, îmi plac recenziile tale.